Blocuri Visani-Deal

Blocuri Visani-Deal

marți, 18 octombrie 2011

Retelele clandestine paraziteaza "ApaVital"
Regia de apa este atacata de "lipitori"
Autor: Cristian ALBU

O firma din Iasi "sugea" apa din conductele fostei RAJAC. Descoperirea a fost facuta luna trecuta, la iesirea din Iasi spre Birnova. Reprezentantii ApaVital afirma ca este o retea clandestina care alimenta zeci de gospodarii in Birnova, iar apa era furata direct din magistrala. Firma "Cibocaz" ar fi profitat de naivitatea oamenilor, care au platit zeci de milioane de lei vechi pentru a avea dreptul sa se branseze la retea.
Sute de ieseni din comuna Birnova au ramas fara apa dupa ce o firma s-a conectat ilegal la magistrala ApaVital. Mai exact, firma "Cibocaz" a facut o retea clandestina de alimentare cu apa a locuitorilor. In momentul in care angajatii ApaVital au descoperit reteaua, a fost sistata furnizarea apei. Furnizorul oficial de apa a specificat ca lucrarile au fost efectuate fara nici un aviz si sint ilegale.
Pentru a nu avea probleme cu localnicii, Cibocaz alimenteaza zilnic cu apa un rezervor de pe platoul Visan. Autoritatile se feresc sa vorbeasca despre aceasta situatie, asteptind ca ancheta demarata de politisti sa fie finalizata. "Nu comentez nimic, pina la finalizarea anchetei", spune Ioan Toma, seful ApaVital.
Nici reprezentantul firmei incriminate nu a vrut sa comenteze acuzatiile. "Nu cred ca e momentul potrivit sa discutam despre acest lucru", a declarat Gabriel Lupu. Surse din rindul anchetatorilor sustin ca reteaua din zona Visan nu ar fi singura creata de firma Cibocaz SRL.
Taxa de "intepare": intre 4.000 si 5.000 de lei
O firma din Iasi s-a apucat sa o faca pe-a distribuitorul de apa, insa ilegal. Firma Cibocaz a promis iesenilor care isi construiesc case in diferite zone din comuna Birnova ca se va ocupa de aducerea utilitatilor de apa curenta si gaz. In acest sens au fost construite mai multe retele de apa. Localnicii spun ca pentru aceste servicii erau percepute tarife care variau in jurul sumei de 4.000 de lei.
Ioan Onica locuieste in zona Visan. Barbatul a povestit ca a incheiat cu firma Cibocaz contracte pentru retelele de apa si gaz. "Au zis ca trag si apa, si gaz. Am platit un avans, urmind ca restul de bani sa-i dau in momentul in care lucrarea va fi finalizata", a declarat Ioan Onica.
Barbatul a mentionat ca a platit pentru ambele retele un avans de 3.000 de lei, cite 1.500 de lei pentru fiecare retea, de apa si gaz, contractul final fiind in total de 7.200 de lei. "Eu, deocamdata, ma descurc. Am in curte 2 puturi si am de unde lua apa. Debitul nu este foarte mare, si e posibil sa apara probleme pe vreme de seceta", a adaugat Onica.
Si Nicu Mosnegut, care locuieste in aceeasi zona, sustine ca a discutat cu angajatii. Pentru aducerea la poarta a instalatiei de apa, i s-au cerut insa 2.000 de euro. "Eu am vorbit numai pentru apa. Suma ceruta mi se pare cam mare. Asa as putea sa-mi fac eu santurile, si ies mult mai ieftin", a declarat Mosnegut. Barbatul, care isi construieste casa pe platoul Visan, obisnuieste sa-si aduca apa necesara de la fosta ferma din zona. "Am muncitori care lucreaza. Car cam 100 de litri. Depinde cum este nevoie", a adaugat Mosnegut.
Localnicii sustin ca lucrarile la reteaua de apa din zona au fost incepute in urma cu aproximativ 2 ani. Pe platoul Visan sint aproximativ 11 case in diverse faze de constructie. Unele dintre acestea sint racordate la reteaua de apa construita de Cibocaz. Alte case au fost deja finalizate, iar cei care locuiesc in zona au fost pina de curind racordati la apa.
O cisterna urca periodic dealul pentru a alimenta reteaua cu apa
In urma cu aproximativ o luna, furnizarea apei a fost sistata catre locuitori. Angajatii ApaVital au descoperit intimplator reteaua clandestina construita de Cibocaz.
Conducerea furnizorului de apa s-a ferit sa dea prea multe amanunte despre acest caz, sustinind ca este in lucru o ancheta a politistilor. "Nu comentez nimic, pina la finalizarea anchetei. Nu va pot spune mai multe", a declarat Ion Toma, directorul ApaVital. Acesta a adaugat ca angajatii furnizorului de apa au fost indusi in eroare de lucratorii firmei Cibocaz. "Ei ziceau ca pun conducte de gaz, nu de apa, ca sa ne induca in eroare. Reteaua construita ilegal a fost descoperita de angajatii nostri", a adaugat Toma.
Reprezentantii ApaVital au afirmat ca racordarea la magistrala de apa s-a facut intr-o zona cu presiune mare, pentru a nu fi detectat consumul, prin diferenta de presiune. Acestia au specificat ca firma Cibocaz nu are nici un aviz pentru lucrarile executate. "Pentru a putea cuantifica si recupera prejudiciul creat, ApaVital a depus o reclamatie la Inspectoratul de Politie Iasi, Politia Birnova si Primaria Birnova, urmind ca ancheta sa elucideze modalitatea in care aceasta societate a inteles sa isi desfasoare activitatea, in folosul exclusiv al sau, dar fara respectarea conditiilor legale, punindu-si clientii in situatia neplacuta de a nu se putea bucura de investitia facuta", se arata intr-un comunicat remis de ApaVital.
Surse din cadrul anchetei au afirmat ca prejudiciul creat se ridica la peste 100.000 lei. Contactati telefonic, reprezentantii Cibocaz au refuzat sa comenteze situatia. "Nu cred ca e momentul potrivit sa discutam despre acest lucru", a spus scurt Gabriel Lupu, administrator.
Locuitorii din zona Visan au declarat ca, pentru a nu fi probleme, o cisterna aduce periodic apa in zona. Mai exact, este alimentat un rezervor de pe platoul Visan. Desi rezervorul respectiv are o capacitate de 240 tone, alimentarea se face cu 24 tone de apa, la maximum doua zile. Localnicii sustin ca, in cazul in care nu va fi rezolvata problema cu retelele de apa, vor da in judecata firma respectiva. "Am auzit ca sint niste probleme. Nu cred ca s-au intepat ei de nebuni la conducta furnizorului de apa. Poate a fost ceva tacit, sau cine stie ce e acolo. Ei n-au zis nimic pina acum. Daca nu ne dau banii inapoi, ii dam in judecata", a adaugat Onica.
ApaVital: "Firma a profitat de naivitatea unor ieseni"
Pentru ca, pe viitor, astfel de situatii sa fie evitate, reprezentantii furnizorului de apa recomanda clientilor sa verifice legalitatea contractelor incheiate pentru serviciile de apa potabila, ApaVital fiind "singurul operator abilitat sa furnizeze servicii de alimentare cu apa potabila, colectarea apelor reziduale si a serviciilor de epurare de pe raza judetului Iasi".
"Firma in cauza nu detine nici un aviz eliberat pentru o asemenea activitate, nici din partea Primariei Birnova, nici din partea ApaVital, avize absolut obligatorii pentru extinderea si operarea de servicii de alimentare cu apa. Semnalul de alarma pe care il trage ApaVital are ca principal obiectiv evitarea pacalirii populatiei de catre asa-zisi agenti comerciali care, profitind de naivitatea unor ieseni, nu numai ca incheie, in nume propriu, contracte de furnizare a apei potabile, dar fac bransamente si extinderi clandestine in reteaua publica de alimentare cu apa", se mai arata in comunicatul de presa trimis.
Surse din rindul anchetatorilor sustin ca reteaua din Visan nu este singura creata de firma Cibocaz. Cei de la ApaVital au mai descoperit si altele in apropiere. In comuna Birnova ar fi cel putin patru astfel de retele. 

Firma Cibocaz a realizat si reteaua de gaz la Horpaz acum aproximativ 3 ani. Anul trecut au venit cei de la E.ON si au facut extinderi si s-au ingrozit cand au vazut ca reteaua Cibocaz nu respecta proiectul tehnic de constructie, conductele defiind ingropate la adancimea corespunzatoare. Evident ca au facut economie, au lucrat cu muncitori la negru..... Este ceva de cercetat la lucrarile "firmei" Cibocaz, care, cica, ar fi din Botosani si a venit la Iasi sa traga tepe la fraieri...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu