LEGI CARE REGLEMENTEAZĂ OBLIGAŢIILE INVESTITORULUI ÎN CONSTRUCŢII

1. Legea 10/1995 este simplă, fără nimic de interpretat. Zice clar ca la proprietar trebuie să ajungă cartea tehnică. Nu la investitor, nu la fostu’ proprietar, ci la actualul.
2. H.G.273/1994 este niţel mai complicată (pentru cine nu e în stare să o înţeleagă) sau mai permisivă (pentru cine îşi doreşte cu tot dinadinsul să o interpreteze trunchiat în favoarea proprie). Dar mai bine explic. Întâi de toate, Art.46 zice că orice investitor are obligaţia să ţină de cartea tehnică atâta timp cât trăieşte construcţia. Pentru cine nu pricepe sau nu vrea să priceapă, acesta este cazul general valabil. Orice construcţie are un investitor (logic), c-o face pentru el sau c-o face s-o vândă. Dar, pentru cine are ochi să citească , acest investitor se cheamă, odată cu recepţia la terminarea lucrărilor, proprietar. Iar, în situaţia în care nu mai este proprietar, prin vânzarea construcţiei altcuiva, acest altcineva devine proprietar. Şi tot pentru cine nu pricepe sau nu vrea, sugerez citirea atentă a normelor de intocmire a cărţii tehnice (Cap.3, Art.20): “La schimbarea proprietarului, cartea tehnică a construcţiei va fi predată noului proprietar...”. 

Şi ca să intru niţel şi în implicaţii juridice, investiţia s-a făcut şi prin folosirea avansurilor luate de la viitorii proprietari. Chiar dacă investitorul oficial a fost unul singur, acesta este legat prin contracte individuale de terţi ce se pot constitui ca parte în investiţie. Şi implicit, aceşti terţi pot cere în justiţie justificarea modului în care au fost investiţi banii lor. Au fost ei investiţi de promitent / vânzător conform cu prevederile contractuale sau nu? Ei bine, aceşti terţi, acum proprietari de drept cer să se respecte legislaţia cu privire la recepţii şi cartea tehnica a imobilului pentru a evalua dacă investiţia lor a beneficiat de o reprezentare corectă, prin compararea proiectului verificat şi autorizat cu realitatea